„Campionii lui Isus”

Cu ocazia sfârșitului de an școlar, Biserica Evanghelică Baptistă Română din Paris vă invită sâmbătă, 8 iunie 2024, să participați împreună cu copilul sau copiii dvs. la un eveniment destinat copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 și 14 ani. În cadrul evenimentului, vor fi cântece, jocuri, competiții sportive în aer liber, lecții biblice și diverse ateliere de creație. Tematica zilei este inspirată de Jocurile Olimpice ce se vor ține la Paris în această vară. Competițiile sportive vor fi atât pentru copii, cât și pentru părinți.

Pentru înscriere, accesați formularul.

Vă așteptăm cu drag!

Seminar destinat părinților – Conectarea spirituală ca fundament al vieții de familie

Pentru a împărtăși și consolida credința creștină, comunicarea deschisă dintre părinți și copii este de o importanță vitală în fiecare familie.

Prin activități planificate, prin crearea de momente speciale dedicate discuțiilor spirituale și prin folosirea situațiilor care apar zilnic, părinții sunt motivați să cultive o relație profundă și durabilă cu copiii, relație ancorată în credința și valorile creștine.

Vineri, 7 iunie 2024, la ora 19:00, Biserica Evanghelică Baptistă Română din Paris vă invită să participați la un seminar intitulat “Conectarea spirituală ca fundament al vieții de familie”.

Vă așteptăm cu drag!